- Reducerea zgomotelor; de exemplu, frunzișul copacilor absoarbe circa 25% și reflectă 75%din energia sonoră pe care o primește;
- Reducerea în timpul verii, a temperaturilor arzătoare și menținerea, în același timp, a unei umidități mai crescute;
- Scăderea intensității vânturilor puternice;
- Reținerea impurităților din aer;
- Parfumarea aerului.

În plantarea grădinii, fantezia și dragostea de frumos, pot realiza totdeauna un cadru plăcut, cu efect net igienic.

Sunt însă situații în care gospodina nu are la îndemână un teren pe care să-l planteze. Pentru a menține legătura cu natura, care este absolut necesară echilibrului psihic, se pot aduce plantele pe balcon, și chiar în camere.

Este bine însă să se facă o distincție netă între numărul plantelor admisibile într-o cameră locuită și într-o seră ( loc anume destinat pentru creșterea și păstrarea plantelor). Încăprerile de locuit nu pot fi transformate în seră. Nu este nici frumos și nici sănătos.

Împodobirea locuinței cu plante constituie un pas spre cultivarea frumosului. Este însă necesară aplicarea anumitor corective, în raport cu sănătatea, vârsta celor care locuiesc acolo, precum și cu posibilitățile pe care le oferă locuința, în vederea așezării plantelor.

Plantele, ca orice ființă vie, au o serie de funcții, care le permit să trăiască: respirația, excreția, circulația, prepararea hranei. Plantele respiră prin frunză, absorbind oxigenul din aerul înconjurător și eliminând bioxidul de carbon. La lumina solară sau în prezența unui bec, în frunză are loc procesul de fotosinteză, care constă în: înmagazinarea de către clorofilă a a energiei luminoase, pe care o folosește la pregătirea hranei, prin combinarea apei, a sărurilor minerale și a bioxidului de carbon. Prin urmare, la lumină, plantele contribuie , într-o oarecare măsură, la îmbunătățirea compoziției aerului din încăperi, prin consumarea bioxidului de carbon la prepararea hranei. Noaptea însă încetând funcția de fotosinteză, plantele nu mai consumă bioxidul de carbon, ci oxigenul, eliminând bioxidul de carbon prin respirație.

Bioxidul de carbon se găsește în aerul înconjurător, alături de oxigen și azot, într-o proporție de 0,04%. Concentrația bioxidului de carbon crește în aerul camerelor în prezența oamenilor și a celorlalte ființe. După normele igienei, în spațiile închise, creșterea concentrației bioxidului de carbon este admisibilă până la 0,1%. Cu toate acestea, încă de la concentrația de 0,07% se face simțit aerul viciat, greu de respirat. Persoanele din asemenea încăperi pot acuza diferite tulburări.

De aceea este indicat ca în camerele de dormit și în camerele copiilor să se evite amplasarea plantelor mari ornamentale, care elimină mult bioxid de carbon în timpul nopții. În aceste camere este recomandabil din punct de vedere igienic, ținerea unor plante mici sau a câtorva flori așezate în vaze, care vor fi scoase din încăpere seara, la culcare.
De reținut că nu este recomandabil a se plasa ghivecele cu plante pe pervazele ferestrelor, deoarece ele împiedică pătrunderea razelor de soare, a luminii, limitând în același timp deschiderea ferestrelor pentru aerisirea încăperilor. Desigur, este posibil a se ține unele plante cu tulpini scurte și cu frunziș redus, numai în cazul în care se amenajează în fața ferestrei un suport special de susținut ghivecele.
Decorarea imobilului cu plante se va face ținându-se seama de dimensiunile lui, de mobilier și de restul obiectelor din încăpere.
Acești factori vor impune dimensiunea și felul plantelor. În camere mici și joase sau strâmte, nu se vor aranja plante de dimensiuni mari, pentru că efectul decorativ va fi contrar celui sperat. De asemenea, lângă un mobilier de culoare închisă se va așeza o plantă cu frunze de culoare mai deschisă și invers. La alegerea plantelor de cameră se va ține seama, în primul rând, de condițiile pe care le oferă încăperea, dacă este sau nu suficient de însorită.

O primă problemă o constituie aspectul conjuctivitelor (în special spre marginea liberă a pleoapelor) și al scleroticii (membrana albă-sidefie a globului ocular). Întrucât modificările de aspect în această regiune pot constitui semne ale unor boli oculare, este neapărat necesar să se consulte medicul oftalmolog. În cele ce urmează ne vom ocupa numai de aspectul frumos al pleoapelor, al anexelor păroase și al pielii din jurul ochilor.

După o activitate concentrată, un efect înviorător îl au compresele alternative calde și reci cu infuzie de mușețel. În locul lor putem folosi săculeți confecționați din tifon pe care îi umplem cu planta respectivă și îi introducem în apă caldă, lăsăm puțin să se răcească apoi îi aplicăm pe pleoape. După 3-4 minute întărim efectul printr-o nouă înmuiere în apă caldă. În încheiere se recomandă o compresă rece. În tot acest timp, dacă este posibil, trebuie să încercăm să ne destindem în poziție culcat. Crema nutritivă va fi întinsă ușor de la rădăcina nasului spre colțurile ochilor , atât pe pleoapa superioară, cât și pe cea inferioară. Masajul se va executa cu delicatețe, pentru a nu întinde pielea care în această regiune este foarte sensibilă. Ochii frumoși nu pot fi păstrați decât dacă dormim suficient, dacă-i protejăm împotriva vântului, luminii prea puternice, prafului. Nopțile albe, alcoolul, nicotina, încăperile pline cu fum sunt dușmanii ochilor, care se injectează, se înroșesc, se irită.

Ca remedii se recomandă somnul îndelungat, compresele cu mușețel, plimbările în aer curat – mijloace simple și de o surprinzătoare eficacitate. O ținută incorectă la birou, citirea cărților în mașină sau pe plajă sunt cauze care obosesc ochii.

Cearcănele, pungile de sub ochi, roșeața se pot datora nerespectării orelor de somn și în general oboselii. Pentru înlăturarea lor se recomandă aplicarea zilnică de comprese cu ceai de tei sau infuzie de rozmarin ori a compreselor călduțe cu ceai de mușețel. Pentru atenuarea pungilor de sub ochi se recomandă de asemenea compresele călduțe cu apă sărată (o linguriță de sare la 1,5 l apă).

Înroșirea ochilor, în afară de cauzele amintite, se mai poate datora introducerii în ochi, din neglijență a unor substanțe ca sărurile bismut, mercur, sulf sau plumb, care intră în compoziția anumitor creme și loțiuni de păr, caz în care se impune mai multă atenție ori suprimarea produsului respectiv.

Dacă obișnuim să facem tenului băi de abur, nu vom neglija faptul că aburul este dăunător pleoapelor, sub acțiunea cărora se pot rida. De aceea le vom unge în prealabil cu o cremă grasă sau vom aplica pe ochi comprese protectoare de pânză. Dată fiind sensibilitatea acestei regiuni, nu este indicată aplicarea măștilor cosmetice, nici a loțiunilor, mai ales dacă acestea conțin alcool sau substanțe astringente. Dintre creme sunt indicate numai cele inofensive, grase, hrănitoare. Pe pielea uscată și ridată a pleoapelor se recomandă aplicarea de comprese cu apă de ploaie și apoi ungerea cu o cremă hrănitoare.

Pentru preîntâmpinarea ofilirii porțiunilor din jurul ochilor și a formării așa-numitelor riduri ”laba gâștei”, fapt care se reflectă în mod negativ asupra înfățișării în general, este indicat masajul mângâietor și tapotat al pleoapelor.

Ochiul trebuie protejat împotriva luminii puternice atât în timpul verii, cât și în timpul iernii prin purtarea ochelarilor de soare. La alegerea lor, vom ține seama că ceea ce urmărim nu este neapărat eleganța și cochetăria, ci mai degrabă, protejarea unui organ prețios și sensibil cum este ochiul, precum și împiedicarea formării ridurilor. Lentilele vor fi de cea mai bună calitate, pentru a nu fi dăunătoare, iar forma ochelarilor va ține seama de forma obrazului. Astfel, la un obraz rotund vom prefera o ramă cu linie oblică, cu colțurile îndreptate spre tâmple, care să depășească pomeții. Obrazul oval va beneficia de ochelari de formă obișnuită, pentru a nu strica armonia și aspectul obrazului. La un obraz lărgit la partea superioară, forma ramelor va fi ovală, fără unghiuri ascuțite, astfel încât să nu reiasă și mai pregnant lărgimea pomeților. La un obraz pătrat se recomandă o ramă dreaptă în partea de sus. Lentilele vor fi curățate perfect înainte de folosire, cu o bucată de piele de căprioară, iar la scoatere vom avea grijă să nu-i așezăm cu lentilele pe masă, deoarece riscăm să se zgârie sticla. Este indicată păstrarea ochelarilor în tocuri speciale.

Gimnastica ochilor. Dacă suntem foarte obosite, încât ni se închid pleoapele, și totuși nu avem timp de odihnă și nici de comprese înviorătoare, se recomandă executarea gimnasticii ochilor.

1. Așezate la circa 1 m de peretele camerei, cu capul nemișcat, pipăiți cu privirea întreaga parte a peretului începând din colțul drept ca să ajungeți la colțul din stânga. Se descrie în felul acesta o rotire care se execută de 6 ori la stânga și de 6 ori la dreapta.

2. Cu capul nemișcat, ridicăm și coborâm privirea de 10 ori.

3. Al treilea exercițiu constă în ducerea privirii de 10 ori la stânga și apoi de 10 ori la dreapta.

Improvizația își face și ea simțit cuvântul, între acte, când Puric “face bășcălie” de spectatorii care au impresia că s-a terminat spectacolul și se ridică aplaudând frenetic, parcă ușurați ca în curând vor pleca acasă. Într-un act de un comic savuros, actorul încearcă parcă să aducă pe scenă adevăratul său Eu, care se ascunde în spatele panoului, timid și timorat, speriat de atenția care i se acordă. Actorul e modest și arată că nu el trebuie aplaudat, ci acel creator care nu vrea să se afișeze și să primească laude și omagii. Îl trage, încearcă să-l prindă și să-l aducă pe scenă pentru a primi aplauzele meritate, actorul rămânând să fie o simplă carcasă interpretativă.

După aceste acte care se desfășoară pe mai mult de două treimi din piesă, rămâi cu impresia puternică a unui portret al cenzurii spiritului și al goliciunii umane dintr-o societate care își rătăcește valorile. Un hoț evadează succesiv dintr-o celulă, doar pentru a se găsi închis într-o altă, totul desfășurându-se într-o lumină roșie puternică, tristă și înfricoșătoare. Se lovește cu capul de pereți, trage de bare, fuge de nebun și rămâne captiv. Într-o continuă febrilitate, scena crescând în intensitate, care pare aproape apocaliptică și la care râsetele încetează pentru prima oară, se termină după ce zidurile celulei se strâmtorează, hoțul încercând în zadar să le oprească și să scape din închisoarea tot mai strâmtă. Urmează un act liniștit, care se apropie de ispășire, dar care încă nu o atinge. În penumbra scenei luminate numai de o singură sursă caldă, gălbuie, Puric e în umbră, doar mâinile fiindu-i scoase în evidență, ca două ființe efemere de un alb imaculat. Serenitatea se coboară… mâinile se urmăresc, se iubesc, se bat, se joacă și una dintre ele moare. Cealaltă rămâne singură și nealintată, disperată de a-și găsi un sprijin. Picături de transpirație cad de pe fruntea actorului, complet imobil, asupra mâinii care se zbate în singurătate.

Deznodământul eliberator se dezvăluie pe scenă. Pe fundalul crescendo al Adagio-ului lui Albinoni, sublimul scenei te emoționează până la lacrimi. Un Puric imobil, dar în același timp rotindu-se de parcă ar sta prins într-un singur loc fix (acela despre care vorbea Arhimedes) și pământul s-ar mișca în jurul său, apare, luminat multicolor, ținând mâinile în mudra specifică unui Iisus mântuitor. Această imagine descinde parcă din cer asupra sălii, urmată de altele pe care e greu să le mai ții minte, după șocul inițial. Transa e completă. Tot ce poți descifra e salvarea pe care o resimți dintr-o dată coborâtă asupra ta. Dumnezeu, singura speranță, libertatea absolută ințeleasă, e o prezență cu mult mai palpabilă decât ar putea fi la orice slujbă de duminică într-o biserică. Parcă înălțarea s-ar rejuca în fața ochilor tăi. Viorile și orgile ating un final paroxistic, în același timp cu corpul actorului și cu semnificația piesei. Catharsis-ul este realizat.

Biletele sunt disponibile la Opera Maghiară,  Agenţia Teatrală (orar 11 – 17) şi la Casa de Cultură a Studenţilor (orar 10-19).

Preţul unui bilet variază în funcţie de categorie:

Categoria I: 70 lei.

Categoria II: 60 lei.

Spectacolul va avea loc la Opera Maghiară din Cluj – Napoca, luni, 13 februarie, ora 19!

Ne vedem acolo!

La fel vom da întâietate femeilor, prezentându-i pe bărbați, și nu invers. Cel care se prezintă, nu va spune doar numele mic, ori doar numele de familie, ci va rosti numele său întreg. Este nepoliticos să ne prezentăm Mia sau Geta, așa cum nu este corect să spunem despre noi, cu ocazia unei prezentări sau la telefon ”dna” .

Într-un local public, în autobuz, magazin, sală de așteptare, punct de întâlnire, nu ne vom sprijini de spătarul scaunului, sau de perete, nu vom împinge cu coatele sau cu corpul, nu vom da nervoase din picioare, nu ne vom balansa, nu vom râde zgomotos, nu vom vorbi cu ton ridicat ori prea tare. În acest fel ne vom păstra o ținută frumoasă.

În legătură cu ținuta, mai sunt și alte reguli importante. În mers, corpul trebuie să fie drept, dar nu țeapăn, legănarea brațelor reținută, ca și legănarea șoldurilor, care mai ales când se poartă tocuri înalte, trebuie special educată și controlată. Dacă avem umbrelă, geantă, nu le vom legăna. Politețea cere să nu ne repezim, căutând să ocupăm un loc în autobuz, deranjând lumea în graba de a nu pierde scaunul. Să nu ne așezăm brutal, să nu ne lăsam capul pe spătar, ca pentru a dormi, să nu ne prindem genunchii cu mâinile, să nu ne ridicăm fusta spre a evita șifonarea. Să fim atente la poziția picioarelor. Este greșit să stăm bărbătește, cu picioarele depărtate.

Salutul este prima manifestare de atenție față de altă persoană. Bărbații salută primii pe femei. Dr tinerii, indiferent de sex, salută primii  pe cei în vârstă. Cel care intră într-o încăpere (birou, casă, sală de așteptare), lift, este obligat să salute primul, indiferent dacă este bărbat sau femeie. Cei care se află în mașină trebuie să salute primii pe cei care merg pe jos. Dacă persoana cunoscută se află într-un grup, se salută tot grupul. Răspunsul la salut este obligatoriu. Se salută privind în ochi pe cel salutat, și nu cu aerul distrat sau preocupat de altceva. Nu se prescurtează salutul, ”Neața”, ”Hello”, ”Bună” sunt nepotrivite. Femeia, întâlnind altă femeie, nu așteaptă să fie salutată, ci se consideră totdeauna obligată să salute prima. Această regulă devine și mai imperioasă când femeia întâlnită este mai în vârstă sau este superioară în grad, în relațiile de serviciu. Când răspunde la salut, femeia se manifestă reținut, nu gesticulează, nu strigă ostentativ.  Nu se întinde mâna spre a fi sărutată acesta fiind în general un gest mai intim, care nu se potrivește în toate ocaziile. Nu se dă mâna peste scaun sau masă, cu aer plictisit, afectat, ori prelungind gestul peste limita de timp, permisă de efectuarea lui.

În vizită, la spectacole, la o întâlnire nu se întârzie. Întârzierea poate fi interpretată ca o dovadă de desconsiderare a celui care așteaptă. În timpul spectacolului nu se păstrează pălăria pe cap, nu se mănâncă, nu se fac comentarii, nu se bate tactul muzicii cu capul, cu mâinile sau cu picioarele. De asemenea, nu se pleacă înainte de terminarea spectacolului, pentru a se ajunge mai repede la garderobă. La masă nu ne așezăm cu mănuși și nici nu plimbăm mâinile pe farfurii. Nu ne pieptănăm și nu ne rujăm în timpul mesei. Aceste mici retușuri se vor face la toaletă. Nu se vorbește cu gura plină, se mănâncă fără zgomot, fără a sorbi tare și fără a mișca maxilarele dizgrațios. De aceea, mâncarea se ia în porții mici, încât gura să nu fie plină până la refuz, iar buzele se țin închise în timpul mestecatului. Coatele se țin cât mai aproape de corp când se duce mâncarea la gură. Nu este permis a gesticula cu tacâmurile. Nu se bea apă cu gura plină și se evită ciocnirea zgomotoasă a veselei. Nu se lasă mâncarea în farfurie, ceea ce obligă pe gazdă să servească porții rezonabile. Nu se alege, ci se ia bucata cea mai apropiată. Femeia-gazdă dă semnalul încetării mesei, bineînțeles după ce a observat că invitații au mâncat.

Este nepoliticos să privim indiscret în poșeta cuiva sau prin fereastra casei, să urmărim cu priviri insistente persoane necunoscute. Nu este permis să ne pieptănăm ori să ne fardăm pe stradă, să ținem scobitoarea în gură sau să mâncăm. Nu ne vom opri sub ferestre, provocând zgomot sau staționând vreme mai îndelungată. La urcarea sau coborârea din vechicule ne vom deplasa cât se poate de repede. În restaurant nu este bine să ne așezăm la masa ocupată de altcineva, chiar dacă mai sunt scaune libere. La intrare, femeia îl lasă pe bărbat înainte. La plecare, ea se ridică prima. Bunele maniere sunt respectate nu din dorința de a fi considerat politicos, ci ca o expresie a preocupării de a nu deranja pe cei din jur, de a le arăta respectul pe care fiecare îl așteaptă din partea celorlalți. Politețea se cere respectată totdeauna,încât să poată deveni obișnuință. Copiii este bine să deprindă de la început corect bunele maniere, schimbarea ulterioară a unor deprinderi urâte în comportamentul civilizat cerând eforturi mari. Dar dacă normele de politețe nu au fost învățate în copilărie, merită să facem toate eforturile necesare pentru a le învăța și mai târziu, deoarece ne înfrumusețează existența.

Masajul exercită următoarele acțiuni binefăcătoare: menține suplețea pielii, stimulează funcțiile glandelor sebacee, mărește tonicitatea mușchilor pieloși, ajută la prelungirea în timp a elasticității pielii, îndepărteză stratul de celule moarte de pe suprafața pielii, înlesnește irigarea cu sânge a țesuturilor, împiedică depozitarea prinosului de grăsime sub piele, acționează favorabil asupra sistemului nervos. Dar, pentru a se obține toate aceste efecte, masajul nu se face la întâmplare. Mișcările vor fi efectuate ușor, fără să întindem pielea de jos în sus. Iată o serie de mișcări specifice:

Masajul mângâietor se execută cu pulpele degetelor. Se mângâie ușor pielea obrazului, fără a o întinde. Acest masaj are acțiune asupra glandelor pielii și a nervilor, înviorând circulația sângelui.

Masajul ciupit, mișcări de scurtă durată care constau în a apuca pielea între degetul mare și arătător. Se execută cu finețe asupra mușchilor și tendoanelor.

Masajul frământat se execută apucându-se ca și cum am vrea să stoarcem un burete. Se obține o înviorare a țesuturilor și se îndepărtează surplusul de sebum din glandele sebacee.

Masajul pianotat, cu mișcări asemănătoare celor executate la pian cu toate degetele, se folosește pentru stimularea pielii ridate.

Masajul tapotat este identic pianotatului, mișcările efectuându-se însă numai cu arătătorul și mijlociul.

Masajul fricționat se execută cu mișcări de fricționare a pielii și se recomandă pentru descongestionarea țesuturilor mai profunde și în cazuri de circulație defectuoasă.

În plus, sunt indicate câteva măsuri preliminare și anume: fața va fi bine curățată, apoi unsă cu o cremă grasă sau pudrată cu talc; părul va fi legat cu o bandă, pentru a nu se murdări de cremă; durată nu va depăși 10-15 minute; mâinile vor fi perfect curate și cu unghiile scurte; mișcările vor fi făcute cu delicatețe, în special în părțile proeminente ale obrazului. Tenul uscat va beneficia de masajul mângâietor, ciupit, pianotat și tapotat, iar la tenul gras se va folosi masajul frământat, fricționat și tapotat. Obrazul care prezintă coșuri nu va fi masat.

Masajul vertical al frunții începe de la linia mediană spre marginea părului; mișcarea pornește spre tâmpla stângă, se revine la mijlocul frunții, de unde se pleacă spre tâmpla dreaptă. Exercițiul se execută cu degetul mijlociu de la ambele mâini alternativ. Tot cu ajutorul degetelor mijlocii se masează întreaga suprafață a frunții, efectuând mici semicercuri.
Masajul orizontal al frunții se efectuează prin mișcări de mângâiere executate cu degetele arătător și mijlociu de la stânga la dreapta apoi de la dreapta la stânga.

Întreaga suprafață a frunții se pianotează cu ajutorul a 4 degete, concomitent de la ambele mâini. Loviturile vor fi ușoare, ritmice și regulate. Dacă fruntea prezintă riduri orizontale, ea mai poate fi masată prin executarea de mișcări în zigzag pe întreaga suprafață a ei, folosindu-se în acest scop mâna stângă, atunci când pornim de la tâmpla dreaptă și invers.

Masajul nasului se execută cu degetele mijlocii prin alunecarea de la vârful nasului spre rădăcină.

Masajul circular se efectuează descriind mici cercuri pe aripile nasului pornind de la vârf spre rădăcină, apoi, printr-o mișcare de alunecare de-a lungul sprâncenelor, revenim la poziția inițială. Ne folosim de degetele mijlocii care lucrează concomitent.

Masajul obrazului începe prin mișcări de mângâiere, pornind de la maxilarul inferior spre aripile nasului; lucrează concomitent ambele mâini.

Masajul circular al obrajilor se execută folosind degetele mijlocii pentru descrierea de mici cercuri, pornind de la mijlocul bărbiei în sus, până cuprindem toată suprafața obrajilor.

Cu degetele mare și mijlociu se execută mici ciupituri, concomitent cu ambele mâini. Se insistă în special asupra ridurilor din șanțul nazo-labial și de-a lungul maxilarului inferior. Cu partea exterioară a degetelor, bine întinse, efectuăm, alternativ, cu ambele mâini, lovituri scurte pornind de la maxilarul inferior pe partea stângă, unde insistă mami mult. Urcăm apoi pe obraji și coborâm din nou. Reîncepem mișcările pe partea dreaptă.

Masajul circular al ochiului se începe la marginea exterioară prin tapotări foarte fine pe pleoapa inferioară, colțul interior al ochiului apoi peste pleoapa superioară spre punctul de pornire. Mișcarea se execută cu degetul mijlociu. Lucrează concomitent ambele mâini.

Masajul ridurilor laba gâștei se execută cu degetele mijcolii, concomitent de la ambele mâini, cu care se descriu cercuri mici.

Masajul buzelor se efectuează cu ajutorul degetelor arătător și mijlociu, între care cuprindem buzele.

Masajul se încheie printr-o mișcare de mângâiere a gâtului, obrajilor, regiunii din jurul ochilor și a frunții.

Masajul decolteului se execută prin mișcări de mângâiere care pornesc de la mijlocul lui în sus, spre umeri.

Acțiunea se petrece în Sank Petersburg, unde o fată bătrână și cu ceva zestre dorește să se marite cu un domn bine văzut în societate, un nobil , un om cu caracter. Ea își trimite pețitorii pe la toți care dintr-un motiv sau altul sunt încă celibatari.

Într-un final îi sunt prezentați 5 bărbați, fiecare cu un trecut ,fiecare cu temerile sale. Acum când sunt atâția pretendenți la mâna domnișoarei Agafia, lucrurile par să se complice, o hotărâre este tare greu de luat. Ar lua de la fiecare câte ceva, de la unul gura, de la altul urechiile, de la altul nasul, de la altul statura astfel încât să construiască bărbatul perfect pentru ea.

Un prieten bun de al lui Podkolesin, este Kocikariov un funcționar care este căsătorit tot cu ajutorul unei pețitoare, dar mariajul nu s-a dovedit a fi ceva foarte plăcut. Luptând pentru prietenul său, șeful de departament Podkolesin , acesta bagă tot felul de intrigi între Agafia și ceilalți 4 domni care doresc mâna acesteia. Printr-un concurs de împrejurări Podkolesin rămâne singurul pretendent la acest mariaj, însă înainte de decizia finală acesta fuge pe gem.

Cu o distribuție de invidiat:ANDREEA BIBIRI (fata de măritat Agafia Tihonovna), IRINA PETRESCU (mătușa Arina Panteleimonovna), MARIANA MIHUT ( pețitoare Fiokla Ivanovna), CORNEL SCRIPCARU (funcționar,expeditor Podkolesin ), RĂZVAN VASILESCU (prietenul lui Kocikariov ), DORU ANA (șef de departament Ivan Pavlovici Omleta), IONEL MIHĂILESCU ( ofițer de infanterie în rezervă Anucikin ), VICTOR REBENGIUC (marinar Jevakin ), MARIUS CHIVU ( furier Panteleiev) , ANA IOANA MACARIA (fata în casa Duniaska), SERBAN PAVLU (servitorul lui Podkolesin , Stepan ), spectacolul care are o durata de 3 ore te ține captiv în scaun oferindu-tț momente de comedie de înaltă clasă.

Biletele sunt disponibile la Agenţia Teatrală (orar 11 – 17) şi la Casa de Cultură a Studenţilor (orar 10-19).

Preţul unui bilet variază în funcţie de categorie:

Categoria I: 100 lei.

Categoria II: 80 lei.

Categoria III: 60 lei.

Spectacolul va avea loc la Teatrul Naţional din Cluj – Napoca, luni, 6 februarie, ora 19!

Vizionare plăcută!

Dar nu cumva egalitatea de care se bucură femeia de azi are drept urmare și desființarea normelor de comportare specifice sexului? Dacă ne gândim la obligația de a sta cu privirea în pământ, de a nu îndrăzni să-și spună părerea, de a suporta atitudini jignitoare ale bărbatului, se înțelege că avem de-a face cu norme demodate, nepotrivite cu situația femeii moderne. Dar asta înseamnă că sunt anulate orice fel de reguli de comportare pentru femei, că politețea feminină este ceva demodat? Firește că nu! Politețea, în sensul bun al cuvântului, a fost ”inventată” de către oameni pentru a reglementa relațiile dintre ei în viața de toate zilele, fiind strâns legată de existența colectivității umane. Poate că dacă oamenii ar fi trăit izolați – fiecare singur pe o insuliță, politețea nu ar fi apărut niciodată. Dar specificul vieții oamenilor fiind tocmai conviețuirea permanentă în familie, la locul de muncă, pe stradă, în mijloacele de transport în comun sau în sălile de spectacol și pe terenurile de sport, este nevoie ca, pentru buna desfășurare a vieții tuturor în ansamblu, să existe maniere civilizate. Politețea a izvorât așadar din nevoia obiectivă de a reglementa conviețuirea. Ea s-a dezvoltat cu timpul, potrivindu-se cu sexul și vârsta, cu atribuțiile sociale sau cu starea civilă a oamenilor. La baza politeții stă ideea de respect reciproc, regulile de politețe exercitând o puternică acțiune educativă, învățându-i pe oameni să conviețuiască.

Epoca modernă nu numai că nu duce la abolirea politeței, dar o impune cu mai multă necesitate, tocmai datorită formelor noi de organizare a vieții în comun: aglomerările urbane, în care locuințele sunt grupate în blocuri uriașe, adăpostind sub același acoperiș zeci de familii, sute de persoane; marile instituții unde numărul oamenilor atinge cifra miilor; supermarketurile și mall-urile, sălile de expoziții, de spectacol, în care se întâlnesc foarte mulți oameni. De ce este nevoie să amintim de politețe în mod special în aceste condiții? Pentru că, furați de succesiunea rapidă a evenimentelor vieții moderne, prinși de ritmul ei trepidant, uităm că peretele care ne desparte de vecin nu are 1 km grosime, ci mult mai puțin, uităm că nu toți oamenii cu care mergem în autobuz sunt dispuși să ne asculte conversația gălăgioasă la telefon sau cu prietenii.

Dar ce legătură au toate acestea cu femeia modernă? Mai întâi o mare parte din populație o formează femeile. Apoi, prin rolul de organizatoare în viața de familie, de principale educatoare ale copiilor, femeile pot da tonul chiar în comportarea bărbaților, imprimând o atitudine politicoasă. În sfârșit, există anumite norme specifice politeței feminine, care contribuie la desăvârșirea frumuseții, modelând-o, dându-i mai multă grație și atractivitate.

Sigur că nu vom putea oferi un cod al manierelor elegante. Am selectat doar câteva reguli de politețe care-și păstrează neștirbită actualitatea.

Vorbim mereu la telefon. Dar, ne gândim totdeauna că trebuie s-o facem într-un anume fel? De exemplu, când sunăm este recomandabil să renunțăm după al 5 lea sunet de apel. Dacă ne răspunde, bunele maniere ne obligă să ne spunem înainte de orice numele și, imediat, ”bună-ziua” sau ”bună-seara”. Iar dacă am greșit, este obligatoriu să cerem scuze, așa cum este obligatoriu să mulțumim, dacă ni s-a dat o informație.

În vorbirea directă, exigențele sunt și mai mari. Este indicat să ne controlăm cât de cât ținuta, chiar și în convorbirile cu rudele, prietenii și cunoscuții, cu atât mai mult atunci când stăm de vorbă cu persoane necunoscute.  De la caz la caz se cer aplicate anumite norme. Oricum, nu este agreabil să stăm cu mâinile în șolduri ori la spate sau sprijinindu-ne de spătarul scaunului, de colțul mesei, de perete. Pentru a reține atenția asupra celor spuse de noi nu este cazul să apucăm de braț, de nasture sau de rever pe interlocutor când vorbim, să nu ținem în gură țigara, creionul ori scobitoarea. În timpul convorbirii să nu tușim sau să strănutăm violent, ci s-o facem discret, acoperindu-ne nasul sau gura cu batista. Să privim fața interlocutorului, dau nu fixându-l, ca pentru a-l hipnotiza sau examinându-i insistent îmbrăcămintea, gesturile. Să păstrăm o anumită distanță de persoana cu care vorbim, evitând o apropiere care poate crea impresia de intimitate neadecvată. Iar dacă suntem gazdă, să ne alegem astfel invitații, încât să poate discuta între ei, să nu se plictisească, neavând subiecte comune de abordat.

Foto

În afară de regimul alimentar, va trebui să depunem un efort susţinut, făcând o gimnastică specială de slăbire. Alergarea şi săriturile pe loc, ca mingea, sunt dosebit de eficace. În general, femeile grăsuţe sunt şi mai comode (poate tocmai de aceea sunt grăsuţe) şi, după câteva zile, abandonează gimnastica cu atât mai mult, cu cât, după efort, au o senzaţie de foame şi în special de sete foarte intensă.

În timpul efortului se produce o transpiraţie abundentă, ceea ce contribuie, în mare măsură, la scăderea în greutate. Dar majoritatea pacientelor se reped la apă, punând repede la loc lichidul eliminat.

O slăbire raţională cere în primul rând răbdare, perseverenţă şi voinţă. Altfel, rezultatele sunt minime faţă de sacrificiul făcut. Ţesutul gras, care se topeşte încet, este înlocuit treptat printr-o musculatură tonică, viguroasă şi acest rezultat nu se poate obţine în câteva zile, ci în câteva luni.

Pentru a păstra frăgezimea pielii este bine ca, atunci când ne-am hotărât să slăbim, să scădem cu 2-3 kilograme sub greutatea normală, apoi, treptat, să recuperăm aceste kilograme, care, dacă nu întrerupem gimnastica, se vor depune în mod egal şi armonios pe suprafaţa corpului şi în special pe faţă, redând tenului şi pielii de pe corp frăgezimea şi frumuseţea sa iniţiale.

O dată ajunse la greutatea dorită, va trebui să ne menţinem în limitele prescrise, controlându-ne cât mai frecvent greutatea şi luând măsuri cunoscute.

Persoanele obeze au o rezistenţă scăzută la efort, obosesc repede, au palpitaţii, ameţeli, greţuri, chiar şi vărsături în timpul sau după gimnastică. Aceste fenomene se datoresc lipsei lor de antrenament. Pentru început este bine ca efortul depus să fie mic, efectuându-se exerciţiile care nu necesită o solicitare prea accentuată, deoarece exagerarea va duce la o renunţare rapidă. Un regim alimentar, chiar foarte bine instituit, dacă nu este însoţit de gimnastică, va duce la o slăbire a musculaturii şi deci nu ne vom atinge ţinta de a ne păstra în acelaşi timp şi frumuseţea fizică, cu toate sacrificiile făcute.

Există şi o serie de boli care favorizează creşterea greutăţii corporale, în special afecţiunile glandelor endocrine. În aceste cazuri este nevoie să se instituie şi un tratament hormonal, bineînţeles cu avizul unui medic de specialitate. Dar şi în cazurile în care obezitatea are şi un substrat endocrin, regimul alimentar şi gimnastica fac parte integrantă din tratament.

Tinerii au toate posibilităţile de a face sport şi este bine ca din copilărie să se obişnuiască cu activitatea fizică. Aceasta, împreună cu o alimentaţie raţională sunt cele mai bune mijloace pentru împiedicarea depunerii maselor de grăsime care deformează un corp perfect. Musculatura obezilor fiind de o valoare scăzută, în perioada de creştere tinerii îngrăşaţi peste măsură pot să ia uşor atitudini vicioase. Greutatea mare pe care o suportă membrele inferioare favorizează deformarea genunchilor şi aplatizarea bolţii picioarelor.

Liviu Vârciu, Ioan Isaiu şi Ionela Nedelea joacă în spectacolul de teatru „Ménage á trois” după Neil Simon.

Redacţia ziarului “Colaps” are doi angajaţi, Andy şi Norman, şi îşi are sediul într-un apartament închiriat. Ziarul nu se prea vinde, restanţele la întreţinere tot cresc, şi ca să nu mai plătească chirie, Andy acceptă să devină amantul proprietarei, Doamna Brown. Doamna Brown este o femeie trecută de prima tinereţe.

În apartamentul vecin se mută o tânără frumoasă, pe nume Sophie. Din acest moment, totul se schimbă. În rău. Ziarul merge şi mai prost, deja situaţia devine catastrofală. Niciunul din cei doi ziarişti nu mai poate să scrie. Unul e îndrăgostit, iar celălalt, în încercarea sa de a gestiona situaţia, e prins pe neaşteptate într-un triunghiu amoros, ce riscă să devină pătrat amoros.

Biletele sunt disponibile la Agenţia Teatrală (orar 11 – 17) şi la Casa de Cultură a Studenţilor (orar 10-19).

Preţul unui bilet variază în funcţie de categorie:

Categoria I: 40 lei.

Categoria II: 30 lei.

Spectacolul va avea loc la Teatrul Naţional din Cluj Napoca, joi, 26 ianuarie, ora 19!

Ne vedem acolo!

După anii adolescenţei şi ai primei tinereţi, multe femei caută să nu se observe că a trecut timpul sau, în orice caz să atenueze efectele vizibile ale vârstei. Totul ar fi firesc dacă nu ar interveni câteodată un nejustificat sentiment de adâncă nefericire personală. Parcă se caută ascunderea unui defect. Dar poate constitui vârsta un defect? Cauzele ar trebui căutate în educaţia primită anterior, în filozofia pe care o capătă unele femei. În definitiv, tendinţele de depăşire a vârstei înapoi, ca şi cele ce se observă la unele fete, care se maturizează în mod voit, nu au alt scop decât dorinţa de a prezenta în ochii celor din jur o anumită vârstă, care ar fi mai „agreată” decât vârsta reală. Oamenii sunt, în general buni şi politicoşi şi preferă să nu observe aceste tendinţe. Dar există şi limite, dincolo de care asemenea încercări au un efect contrar: în loc să înfrumuseţeze, urâţesc.

Ceea ce contribuie la farmecul tinerelor femei devine ridicul şi chiar penibil atunci când este adoptat de o persoană care a cam trecut de vârsta primei tinereţi, după cum poza de femeie cu experienţă ştirbeşte din frumuseţea firească a unei tinere.

Care este dovada înţelepciunii? A-ţi înţelege vârsta şi a o accepta, cu tot ceea ce o caracterizează la un moment dat. Asta nu înseamnă nici renunţare la frumuseţe şi nici la atributele feminităţii, care ţin, când sunt autentice, de aceea gingăşie, sensibilitate şi căldură proprii frumuseţii sufleteşti. Înţelegerea vârstei înseamnă, înainte de toate, luciditate şi putinţa de a acţiona în mod inteligent. Înseamnă cultivarea şi valorificarea resurselor noi, oferite din plin de fiecare perioadă a vieţii. Sedimentarea, odată cu trecerea de la adolescenţă la maturitate, a unor sentimente mai adânci şi mai statornice, mai verificate, manifestarea capacităţilor de creaţie ale femeii, continua îmbogăţire spirituală sunt însuşiri reale, frumuseţi noi pe care vârsta le aduce cu sine.

Sigur, tinereţea nu se mai întoarce. Dar tinereţea nu înseamnă neapărat 18 ani. Există şi o tinereţe nelimitată în timp, care este mult mai tulburătoare. Ea este definită de optimismul robust şi de încrederea în viitor, de strădania de autodesăvârşire personală, de îndeplinire a unui ţel în familie, în societate. George Enescu spunea că tinereţea nu este o vârstă, ci o stare de spirit . Tinereţea biologică este scurtă şi, dacă sperăm să o ţinem pe loc, nu facem decât să ne hrănim cu o iluzie. Niciun fard şi nicio haină nu pot anula realitatea.

Abia vârsta maturităţii este piatra de încercare a tinereţii unei femei. Iar încercările de a împrumuta acum ţinuta adolescenţei nu reuşesc decât să dezvăluie lipsa oricărui suport pentru o tinereţe lăuntrică adevărată. O personalitate care trăieşte doar prin puterea pozei este de fapt o personalitate foarte săracă, pe care bătrâneţea a îmbrăţişat-o încă înainte de a fi avut timp să îmbătrânească. De reţinut şi faptul că înţelegera vârstei trebuie să înceapă chiar de la prima tinereţe, ştiut fiind că mai târziu este mai greu de dobândit o atitudine sănătoasă în această privinţă. Desigur sunt oameni care văd în tinereţe un prilej pentru manifestări frivole.

„Trăieşte-ţi tinereţea” zic ei şi cred că aceasta înseamnă abuzul de tinereţe, risipirea ei în goană, după modă, petreceri şi satisfacţii de moment. Dar o asemenea concepţie nu este practică, pentru că viaţa nu se limitează la cei 10 sau 15 ani de tinereţe strălucitoare. Ea cere o pregătire psihologică foarte serioasă. Altfel, riscăm să fim lipsite de satisfacţiile fireşti ale celorlalţi 40 sau chiar mai mulţi ani ai maturităţii.

Este adevărat că mai sunt femei care cochetează prea mult cu vârsta, dar această atitudine trebuie privită şi prin prisma unor concepţii învechite, nepotrivite pentru societatea noastră, care limitează aprecierea femeii la atribute pur exterioare. Tipul de femeie-păpuşă este o figură a trecutului, fiind legat de tratamentul umilitor acordat femeii de ideea că ea este „ un rău necesar”, dar în general o fiinţă incapabilă de a crea valori importante pentru societate.

Acest tip nu mai are azi niciun corespondent în normele vieţii noastre, este o imagine cu totul demodată, înapoiată. Şi tocmai femeile sunt acelea care nu trebuie să mai accepte tipul femeii-păpuşă şi, în consecinţă, să înţeleagă că vârsta nu are de ce să mai fie un punct nevralgic al existenţei lor.

Fiecare vârstă, cu frumuseţea şi satisfacţiile ei! Înţelepciunea nu constă în a miza totul pe un anumit moment al vieţii, ci în a-l folosi astfel încât să ne pregătim pentru a putea preţui la fel de mult toate momentele care îi vor urma. Filozofia vârstei de care vorbeam ne poate ajuta să realizăm trăirea firească a sentimentelor care însoţesc , în mod natural, parcugerea vârstelor: orientarea către idealuri sănătoase, creşterea şi cultivarea dorinţei de a aduce un aport cât mai mare în căsătorie, în educarea copiilor, într-un cuvânt a fi folositoare societăţii, a ne încadra cu demnitate în viaţă. Şi dacă vârsta maturităţii este piatra de încercare a adevăratei tinereţi, vârsta primei tinereţi este, la rândul său, perioada când se formează şi se verifică totodată resursele psihologice ale viitoarei maturităţi. Disponibilitatea de energie, fantezie şi supleţe de la 18 ani devine un adevărat catalizator al autoperfecţionării morale, care facilitează obţinerea ulterioară a satisfacţiilor fireşti ale unei maturităţi depline.